Noi suspiciuni de corupție în cadrul FIFA au apărut, duminică, după ce publicația elvețiană SonntagsZeitung a scris despre existența unei liste cu membri ai forului internațional care ar fi primit „mai multe milioane”, informează AFP.
Jurnalul a făcut aceste dezvăluiri cu patru zile înainte de desemnarea țărilor organizatoare ale edițiilor din 2018 și 2022 ale Cupei Mondiale.
SonntagsZeitung citează un cetățean elvețian care a avut acces la lista respectivă. Acesta a explicat că membri ai Comitetului Executiv ai FIFA s-ar afla în spatele „cutiilor poștale ale firmelor” ce figurează pe document și că printre numele respective ar fi și cel al unui cunoscut membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO).
Aceste noi suspiciuni vin după ce, în data de 18 noiembrie, doi membri ai Comitetului Executiv al FIFA au fost suspendați, ca urmare a unei anchete a publicației Sunday Times, care a dezvăluit că respectivii au solicitat bani în schimbul voturilor lor pentru atribuirea organizării CM 2018 și 2022.
BBC ar urma să difuzeze, luni, un reportaj în care va prezenta cazurile de corupție din cadrul FIFA.
Pentru organizarea turneului final din 2018, candidatele sunt Anglia, Belgia/Olanda, Spania/Portugalia și Rusia. Pentru CM 2022 candidează Australia, Coreea de Sud, SUA, Japonia și Qatar.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER